Duminica Înfricoşatei Judecăţi

A treia duminică din perioada Triodului continuă procesul nostru de pregătire pentru Sfântul şi Marele Post, început cu “Duminica vameşului şi a fariseului”, şi, implicit, reprezintă o nouă treaptă pe care păşim în urcuşul nostru către Înviere.Astfel, cunoscând slăbiciunile şi neputinţele noastre, Sfânta Biserică a rânduit o săptămână de postire parţială, care constă în abţinerea, în ceea ce priveşte alimentaţia, de la consumul de carne, pentru a ne acomoda cu efortul duhovnicesc din perioada postului. De aceea se mai şi numeşte această duminică “Duminica lăsatului sec de carne”.Pe de altă parte, pericopa evanghelică ce se citeşte la Sfânta Liturghie (Matei 25, 31 – 46) ne călăuzeşte către o descoperire a iubirii, a dimensiunii spirituale a vieţii şi, totodată, către o raportare a vieţii noastre de pe pământ la veşnicie.În “Duminica Înfricoşatei Judecăţi”, Mântuitorul ne grăieşte că va veni întru slavă, înconjurat de sfinţii îngeri, va şedea pe tronul slavei Sale şi va judeca toate neamurile. Acest adevăr îl mărturisim în Simbolul Credinţei, atunci când afirmăm că Mântuitorul Iisus Hristos “iarăşi va să vină cu mărire să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”Cunoscând această realitate, înţelegem împortanţa modului în care ne trăim viaţa pe acest pământ, a modului în care întrebuinţăm darurile cu care suntem înzestraţi de Dumnezeu, pentru că viaţa de aici nu se sfârseşte la mormânt, ci se prelungeşte în veşnicie. De aceea, în cadrul sfintelor noastre slujbe ne rugăm şi pentru un “sfârşit creştinesc al vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace”, şi pentru un “răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos”. Aşadar, ne rugăm pentru un răspuns bun, adică ne rugăm pentru ca să putem trăi în aşa fel încât sa putem da un răspuns bun… iar răspunsul bun îl constituie faptele iubirii noastre despre care vorbeşte Mântuitorul în pericopa evanghelică din această duminică. Este vorba aici despre iubirea sfântă, vie şi lucrătoare care se îndreaptă către omul concret. Atunci când ascultăm această enumerare a faptelor bune, trebuie să înţelegem faptul că Mântuitorul nu ne înşiră doar nişte fapte pe care ar trebui să le îndeplinim în mod mecanic, ci, de fapt, ne arată modul nostru autentic de a fi. Preocuparea noastră nu constă în a realiza doar nişte fapte bune izolate, lipsite de continuitate şi de implicare lăuntrică, ci iubirea concretă şi personală pentru oamenii cu care convieţuim. Creştinul nu are menirea de a deveni un distribuitor automat de fapte bune, pe care, eventual şi le contabilizează ca fariseul din “pilda vameşului şi a fariseului”, ci creştinul este omul iubirii, iubirea este însăşi viaţa sa. Astfel, a hrani pe cel flămând, a da apă celui însetat, a-l primi pe străin, a-l îmbrăca pe cel gol, a-l cerceta pe cel bolnav şi pe cel din închisoare… nu reprezintă îndeplinirea unor principii morale abstracte pe care suntem datori să le respectăm, ci toate acestea sunt concretizarea iubirii noastre, manifestarea inimii noastre iubitoare şi, mai mult decât atât, un prilej de a ne întâlni cu Mântuitorul Iisus Hristos.Aceasta ne face să înţelem că iubirea creştină nu este un simplu sentiment sau o simplă ajutorare sau preocupare pentru celălalt. Ea este însăşi viaţa noastră, modul nostru de a fi şi, mai ales, este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, aşa cum mărturiseşte Sfântul Apostol Ioan: “ Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu si Dumnezeu rămâne întru el”. ( I Ioan 4, 16) Astfel, nu există iubire autentică faţă de om, dacă aceasta nu îşi are izvorul în Dumnezeu şi nu există iubire autentică faţă de Dumnezeu, dacă aceasta nu trece prin iubirea faţă de semeni.Doar această iubire sfântă ne face să înţelegem că “părăsindu-ne pentru altul, ne dăruim lui Hristos”. (Nicolae Steinhardt), că dăruind din inima altuia, dăruim, de fapt, lui Hristos, aşa cum El Însuşi afirmă: “Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”. (Matei 25, 40) Astfel, pericopa evanghelică din “Duminica Înfricoşatei Judecăţi” este deosebit de actuală în contextual în care trăim…Deşi suntem tentaţi să ne adunăm comori doar pe pământ şi să ne făurim un paradis terestru, Hristos ne cheamă “să ne adunăm comori în cer”, să ne “îmbogăţim în Dumnezeu” şi astfel “să moştenim Împărăţia Cerurilor”.Deşi suntem tentaţi să devenim egoişti, Hristos ne cheamă să avem inimi milostive căci “pâinea pe care o ţii tu este a celui flămâd; haina pe care o păstrezi în lăzile tale este a celui dezbrăcat; încălţămintea care se strică în casele tale este a celui desculţ, argintul pe care îl ţii îngropat este al celui nevoiaş”. (Sf. Vasile cel Mare)Deşi suntem tentaţi să vedem în ceilalţi nişte rivali sau concurenţi, să vedem în ei chiar iadul, Mântuitorul ne cheamă să vedem că în celălalt este Hristos, că celălalt este fratele meu pentru care S-a jertfit Hristos, că întâlnirea cu el este bucurie pentru mine…Deşi suntem tentaţi să ne manifestăm dragostea de putere, care produce durere şi moarte, Hristos ne cheamă să descoperim puterea dragostei, care rodeşte frumuseţe şi fericire, puterea iubirii care învinge răul şi moartea, prelungindu-ne viaţa în Împărăţia lui Dumnezeu, singura putere prin care putem să dăm răspuns bun la Înfricoşata Judecată a lui Hristos.
Preot Daniel Camară